Închide Close

Autori

Antoine de Saint-Exupéry

Antoine de Saint-Exupéry

Scriitor, ziarist şi aviator francez, ANTOINE DE SAINT-EXUPÉRY s-a născut în 1900 la Lyon şi a avut o viaţă plină de aventuri palpitante: a pilotat avioane în Războiul Civil Spaniol, a fost reporter în Indochina şi în Rusia, s-a înrolat în aviaţia franceză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar o parte dintre aceste experienţe au fost consemnate în câteva dintre cărţile sale (Curierul de Sud, 1929, Zbor de noapte, 1931, Pilot de război, 1942). În 1944, în timpul unui zbor de recunoaştere, Antoine de Saint-Exupéry a dispărut deasupra Mării Mediterane. Micul prinţ, cea mai iubită dintre scrierile lui şi una dintre primele trei cele mai traduse cărţi din toate timpurile, a văzut lumina tiparului la New York, în 1943. De atunci şi până acum, povestea micului prinţ s-a bucurat de un succes uriaş: i s-au dedicat muzee şi expoziţii, a fost ecranizată şi dramatizată, iar copiii de pretutindeni o citesc şi o recitesc de fiecare dată cu aceeaşi încântare.

De acest autor

Micul prinț

Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț

CumpărăPreț 23.00 RON

Micul prinț

Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț

CumpărăPreț 33.00 RON

Micul prinț

Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț

CumpărăPreț 25.20 RON

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia