Închide Close

Despre Humanitas

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.“

Lucian Boia

Grupul Humanitas

Fondată în 1990 de Gabriel Liiceanu, Editura Humanitas a devenit în decurs de douăzeci de ani Grupul Humanitas, un holding cultural care reuneşte firme independente juridic, însă având evidente legături între ele – Editura Humanitas, Editura Humanitas Fiction, Societatea de difuzare Librăriile Humanitas.

Editura Humanitas Fiction

Editura Humanitas Fiction, iniţial un departament al Editurii Humanitas, a devenit o companie de sine stătătoare în august 2007 şi este dedicată literaturii străine. Humanitas Fiction a pornit la drum cu portofoliul bogat al colecției „Raftul Denisei“– prima şi singura colecţie personalizată din România, o colecţie de literatură modernă şi contemporană –, la care s-au adăugat, de-a lungul anilor, mai multe serii de autor.

Editura Humanitas

Profilul iniţial de ştiinţe umaniste al Editurii Humanitas este astăzi mult extins, editura publicând în prezent atât literatură, filozofie, religie, ştiinţe sociale şi politice, istorie şi memorii, cât şi carte de ştiinţă, carte practică, albume de artă, carte pentru copii şi carte şcolară. Peste 300 de titluri pe an apar în zecile de colecţii şi serii de autor ale editurii, al cărei portofoliu cuprinde numele celor mai importanţi autori clasici, moderni şi contemporani.

Librăriile Humanitas

Librăriile Humanitas S.A. a fost înfiinţată ca societate juridică de sine stătătoare în 1993, iar în prezent dispune de o reţea de 16 librării în toată ţara care comercializează cărţile Humanitas şi ale altor 300 de edituri, alături de audiobook-uri, muzică, filme.

Humanitas 30 de ani

Data nașterii: 1 februarie 1990; bilanțul a 30 de ani: peste 3000 de titluri, 30 de milioane de cărți publicate. Cărţile apărute aici în primii ani după '90 au fost printre puținele și cele mai importante semne ale schimbării în România. Generații întregi au crescut cu cărţile acestei instituţii.

Humanitas Junior pe Social Media

contact