From Vlad the Impaler to Dracula the Vampire

Neagu Djuvara, From Vlad the Impaler to Dracula the Vampire

Why "Dracul"? Did he earn this nickname because he was evil, "Dracul" being a folk name for the Devil, the Unclean One? Not at all. What follows is the extraordinary story behind the cognomen that the son of Vlad Dracul, the famous Vlad the Impaler, was also to bear. In the cathedral of the great German city of Nuremberg, King Sigismund proclaimed Vlad Voivode of Wallachia, even though he was yet to reign, and named him a Knight of the Order of the Dragon. It was a great honour to be a member of the Order. For this reason, when he became actual ruler of Wallachia in 1437, Vlad, proud of his membership of the Order of the Dragon, ordered that coins bearing the Order's emblem should be struck: a dragon and a Cross. And given that "dragon" is similar to the Romanian vernacular term drac (which has the same origin), the people nicknamed Vlad "Dracul" or "Drăculea". Since membership of the Order of the Dragon was hereditary, the sons of Vlad Dracul, Vlad the Impaler and Radu the Fair, were also to be called by the same name, both at home and abroad. And so it was that later Vlad the Impaler came to be known throughout Europe as Dracula Voivode. Is it not a strange tale?

Despre Neagu Djuvara

NEAGU DJUVARA (1916–2018) s-a născut la Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni de seamă. Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu URSS. La Stockholm, funcţionează ca secretar de legaţie până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Rămâne în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei. În 1961 pleacă în Republica Niger, unde va sta 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. În 1972, obţine doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de ﬁlozoﬁe a istoriei, sub îndrumarea lui Raymond Aron; mai târziu, obţine şi o diplomă a INALCO de la Paris. Din 1984 este secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până în 1990, când se întoarce în ţară. Membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. Cele mai importante cărţi: Le droit roumain en matière de nationalité (teză de doctorat); Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations (carte premiată de Academia Franceză; în româneşte, Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor); Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle(în româneşte, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne); O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri; Cum s-a născut poporul român; Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul; Însemnările lui Georges Milesco (roman); Amintiri şi poveşti mai deocheate; Amintiri din pribegie (versiune franceză: Bucarest–Paris–Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil, 1948–1990); Există istorie adevărată?; Thocomerius–Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti; Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914–1991) şi premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie; Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI–XX); Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă; Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări; O scurtă istorie ilustrată a românilor.