Închide Close

Autori

Valentin Postnikov

Valentin Postnikov

VALENTIN POSTNIKOV s-a născut în 1970 la Moscova. A început să scrie încă de mic, îndrumat de tatăl său, la rândul lui autor pentru copii. A debutat la 5 ani cu povestea Puiul de tigru de pe o floarea-soarelui, care i-a fost publicată într-o revistă pentru cei mici și care ulterior a stat la baza unui desen animat. Pe când era student la Facultatea de Drept, a început să se dedice cu seriozitate scrisului, iar în 1996 a publicat cartea Noile aventuri ale lui Karandaș și Smodelkin, care a fost adaptată pentru un desen animat în 2012. A publicat peste 25 de cărți și peste 20 de piese de teatru radiofonic pentru copii.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia