Balade vesele și triste

G. Topîrceanu, Balade vesele și triste

Copertă și ilustrații de Andreea Dobreci

„Biblioteca de 10+“: Cărți clasice, alese cu grijă, la care ne reîntoarcem adesea, pentru noile generații de elevi, profesori, părinți.

Expresive, amuzante, tandre, înduioșătoare, colorate în cele mai frumoase nuanțe, poeziile lui G. Topîrceanu ne invită să le descoperim ori să le redescoperim și să le savurăm fără rețineri. Balada unui greier mic, Sfârșit de vară, Rapsodii de toamnă sunt doar câteva dintre instantaneele din albumul de fotografii al naturii pe care poetul a surprins-o cu talent și cu o sclipire poznașă în priviri.

Despre G. Topîrceanu

GHEORGHE TOPÎRCEANU s-a născut la Bucureşti pe 21 martie 1886, fiul unor meşteşugari veniţi din părţile Sibiului: Ion, cojocar, şi Paraschiva, ţesătoare. Urmează şcoala primară în Cotroceni, apoi în satul Şaici (Argeş), unde părinţii au un atelier de covoare. Începe liceul la „Matei Basarab"; absolvă la „Sfântul Sava" în 1906. Debutase deja în 1904, în revista umoristică Belgia Orientului, şi publicase versuri în Dumineca şi Revista noastră. Se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, dar renunţă, astfel că în anul 1907 îşi satisface stagiul militar. Colaborează la Viaţa literară şi artistică, revista lui Coşbuc, apoi la Sămănătorul, Neamul românesc şi Ramuri; este angajat în slujbe mărunte (suplinitor, funcţionar). În 1909 se înscrie la Litere şi din nou renunţă. Îndrumat de Garabet Ibrăileanu, se stabileşte la Iaşi în 1911, intrând în redacţia Vieţii Româneşti – revista de care se va lega de acum încolo cariera sa literară şi publicistică şi unde va ocupa de-a lungul timpului diverse funcţii, până la cea de prim-redactor. În 1912 se căsătoreşte cu Victoria Iuga şi în acelaşi an i se naşte un băiat, Gheorghe. În anul 1913 participă, ca sergent în Regimentul 3 Artilerie Grea, la campania din Bulgaria, care pune capăt celui de-al Doilea Război Balcanic; din această experienţă ne-au rămas câteva pagini de jurnal interesante. O nouă încercare de a relua studiile universitare este iarăşi abandonată. În 1916 debutează în volum, cu Balade vesele şi Parodii originale. Odată cu intrarea României în război, este mobilizat ca subofiţer de artilerie, la fortificaţiile Turtucaiei. Ia parte la lupte şi cade prizonier în primele zile ale lunii septembrie; experienţa frontului şi a prizonieratului este rememorată în paginile cuprinse în volumul Memorii de război (Humanitas, 2014). Eliberat la începutul anului 1918, revine la Bucureşti, apoi la Iaşi, unde scoate revistele Teatrul (cu M. Sevastos) şi Însemnări literare (cu M. Sadoveanu) - apariţia Vieţii Româneşti fiind întreruptă între 1916 şi 1920. În perioada următoare publică şi îşi reeditează volume de versuri şi proză (Strofe alese: Balade vesele şi triste, 1920, În gheara lor, 1920, Migdale amare, 1928, Scrisori fără adresă, 1931 etc.); colaborează la publicaţii diverse, printre care Biletele de papagal ale lui Arghezi sau Revista Fundaţiilor Regale. Se bucură de un mare succes de public şi este laureat al Premiului Naţional pentru poezie (1926). În cercul Vieţii Româneşti participă la legendarele expediţii de vânătoare descrise de Sadoveanu. Este ales membru corespondent al Academiei în 1936. În 1937, afectat de o boală hepatică gravă, se internează la un spital din Viena; este însoţit de poeta Otilia Cazimir, cu care are o relaţie profundă şi statornică. Se stinge din viaţă la 7 mai 1937, la Iaşi. G. Topîrceanu rămâne în istoria literaturii române ca un ironist rafinat şi un umorist melancolic, de mare virtuozitate poetică.