Închide Close

Humanitas Junior

Matei Vişniec, Zuza sau Povestea poemului care a fugit din carte

Din categoriile 10+ ani, Romane

În colecția Humanitas Junior

Ilustrații de Joèla Visniec

 

După ce ne-a încântat cu minunata carte Consulatul Lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină, Matei Vișniec revine cu o poveste despre cum poți găsi poarta spre tărâmul imaginației dacă ești copil și îți place literatura.

 

Zuza are 10 ani și locuiește cu bunica ei. Într-o bună zi, fără a avea habar, fata își alege dintr-o librărie o carte de poezii magică. Spre mirarea ei, din pagini sare afară un poem care îi devine călăuză și prieten.

Zuza pornește astfel în aventura vieții ei: ajunge împreună cu Poemul pe strada unde își face apariția Inspirația, află cât de capricios poate fi Timpul și se plimbă pe malul Fluviului cu rime și prin Grădina cu metafore; ba chiar Poemul ajunge să-i scrie o scrisoare autorului său.

Călătoria Zuzei din realitate în imaginație și înapoi este o cavalcadă de întâmplări incredibile și viu colorate, pline de umor care amintește de cel din Alice în Țara Minunilor și de răspunsuri la multele întrebări pe care le avem la vârsta copilăriei. (Atenție! Răspunsurile sunt abil strecurate printre rânduri, trebuie să citiți povestea fără să săriți niciun cuvințel ca să le descoperiți.)

Despre Matei Vişniec

MATEI VIȘNIEC s-a născut în 1956 la Rădăuţi, judeţul Suceava. A scris poezie încă din copilărie, a debutat în revista Luceafărul în 1972 şi apoi în volum în 1980, la Editura Albatros, cu culegerea de poeme La noapte va ninge. A studiat filozofia la Bucureşti, a devenit membru fondator al Cenaclului de luni, s-a remarcat ca dramaturg chiar şi când piesele îi erau interzise. A crezut în rezistenţa culturală, în forţa cuvântului, în capacitatea literaturii de a surprinde mai bine decât orice altă disciplină contradicţiile ființei umane şi ale lumii în care trăim. În 1987 a plecat în Franţa, unde iniţial a fost exilat politic. De atunci, numele său s-a aflat pe afişe în peste 40 de ţări. Din 1990 lucrează ca jurnalist la Paris, la Radio France Internationale. A publicat mai multe volume de poezie, un număr impresionant de piese de teatru în română și în franceză, romane, nuvele. De-a lungul carierei, a fost recompensat cu numeroase premii, atât în România, cât și în Franța, printre care Premiul pentru poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Premiul Academiei Române, Premiul UNITER, Premiul presei la Festivalul internaţional de teatru de la Avignon, Premiul european al Societăţii Autorilor şi Compozitorilor Dramatici (SACD), Premiul de literatură europeană Jean Monnet. La Humanitas a publicat: Maşinăria Cehov & Despre fragilitatea pescăruşilor împăiaţi (2008), Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză (2011), Procesul comunismului prin teatru (2012), Trilogia balcanică (2016), Caragiale e de vină (2019), Trei povești de dragoste (2023). În 2025 a publicat la Humanitas Junior Consulatul lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină. | visniec.com

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Zuza sau Povestea poemului care a fugit din carte
  • An apariție: 2026
  • Ediție: I
  • Pagini: 112
  • Format: 16,5x23,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-9201-6
  • Colecție: Humanitas Junior
  • Domeniu: 10+ ani, Romane
  • Autor: Matei Vişniec
  • Ilustraţii: Joèla Visniec

Noi apariții

Algebra în benzi desenate

Larry Gonick, Algebra în benzi desenate

CumpărăPreț 79.00 RON

Vrăjitorul din Oz

L. Frank Baum, Vrăjitorul din Oz

CumpărăPreț 75.00 RON

Meduza

Jessie Burton, Meduza

CumpărăPreț 37.00 RON

Făt-Frumos din lacrimă

Mihai Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă

CumpărăPreț 65.00 RON

Abu-Hasan

I. L. Caragiale, Abu-Hasan

CumpărăPreț 59.00 RON

Author Spotlight

Cristian Presură

pagina autorului

În prezent este cercetător la compania Philips, Olanda. S-a specializat în domeniul senzorilor medicali. Împreună cu echipa sa, a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici.

Evenimente

Humanitas Junior pe Social Media

contact