De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul

Neagu Djuvara, De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB

De ce „Dracul“? Sa fi fost el poreclit astfel, de rau ce a fost, dupa numele popular al Diavolului, al Necuratului? Nicidecum. Iata povestea, chiar extraordinara, a acestei porecle pe care o va purta si fiul lui Vlad Dracul, preavestitul Vlad Tepes. Asa ca, sa vedeti lucru nemaiauzit pana atunci la noi, in catedrala marelui oras german Nurnberg, regele Sigismund il proclama pe Vlad voievod al tarii Romanesti – el, care n-a apucat inca domnia – si-l numeste si Cavaler al Ordinului Dragonului. Era o cinste mare sa faci parte din acel Ordin. De aceea, cand va ajunge efectiv domn al Tarii Romanesti in 1437, Vlad, mandru de apartenenta la Ordinul Dragonului, va pune sa se bata moneda cu emblema Ordinului: un dragon si o cruce. Si, intrucat in latineste dragonului i se spune draco, i-a iesit lui Vlad Voda porecla „Dracul“ sau „Draculea“. Iar cum apartenenta la Ordinul Dragonului se si mostenea, la fel vor fi chemati, ba in tara, ba de straini, si fiii lui Vlad Dracul, Vlad Tepes si Radu cel Frumos. Asa a ajuns, mai tarziu, sa fie cunoscut Vlad Tepes in toata Europa cu numele de Dracula Voievod. Nu-i asa ca e ciudata povestea?

Despre Neagu Djuvara

NEAGU DJUVARA (1916–2018) s-a născut la Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni de seamă. Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu URSS. La Stockholm, funcţionează ca secretar de legaţie până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Rămâne în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei. În 1961 pleacă în Republica Niger, unde va sta 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. În 1972, obţine doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de ﬁlozoﬁe a istoriei, sub îndrumarea lui Raymond Aron; mai târziu, obţine şi o diplomă a INALCO de la Paris. Din 1984 este secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până în 1990, când se întoarce în ţară. Membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. Cele mai importante cărţi: Le droit roumain en matière de nationalité (teză de doctorat); Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations (carte premiată de Academia Franceză; în româneşte, Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor); Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle(în româneşte, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne); O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri; Cum s-a născut poporul român; Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul; Însemnările lui Georges Milesco (roman); Amintiri şi poveşti mai deocheate; Amintiri din pribegie (versiune franceză: Bucarest–Paris–Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil, 1948–1990); Există istorie adevărată?; Thocomerius–Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti; Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914–1991) şi premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie; Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI–XX); Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă; Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări; O scurtă istorie ilustrată a românilor.