Închide Close

Humanitas Junior

Alexandre Jardin, Fred Multier, Iepurele și broasca-țestoasă

Din categoriile 4+ ani, cărți ilustrate

În colecția Secretele fabulelor

Cele mai frumoase fabule ale lui La Fontaine reimaginate în proză pentru copiii de astăzi: personajele sunt aceleași, morala a rămas neschimbată, iar comicul de situații e și mai comic. S-au schimbat doar decorurile și scenografia, astfel încât cei mici să se identifice mai ușor cu eroii povestioarelor și să simță că întâmplările din carte le sunt familiare. La fiecare pagină copiii vor descoperi activități distractive, iar la finalul cărții vor citi traducerea fabulei originale, într-o frumoasă reverență făcută literaturii clasice.

 

Când, la îndemnul vulpii, broasca-țestoasă și iepurele fac un concurs de viteză, rezultatul cursei n-ar trebui să fie o surpriză. Dar dacă țestoasa e ambițioasă și perseverentă, iar iepurele, mult prea încrezător în forțele proprii, preferă să se distreze în loc să alerge?

Citește până la sfârșit ca să afli ce se întâmplă de-a lungul acestei curse nebunești și, mai ales, cine e campionul.

 

Descoperă activităţile distractive din paginile cărţii şi fabula originală la final.

Despre Alexandre Jardin

Poate că lucrul cel mai important din biografia lui ALEXANDRE JARDIN (n. 14 aprilie 1965, la Neuilly-sur-Seine) este că a fondat în 1999, împreună cu jurnalistul Pascal Guénée, asociaţia „Lire et faire lire“ („Să citeşti şi să-i faci să citească“). Este cu atât mai impresionant cu cât Alexandre Jardin nu e numai scriitor, ci şi absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi cineast. Nepotul unui om politic cu opţiuni cel puţin discutabile, fiul scriitorului şi scenaristului Pascal Jardin şi fratele regizorului Frédéric Jardin, Alexandre debutează la numai 20 de ani cu romanul Bille en tête (titlu care ar putea fi echivalat cu Drept la ţintă). Publică apoi în ritm susţinut, cel puţin la doi ani o dată, şi îşi ecranizează unele cărţi, printre care şi romanul Fanfan. O parte din literatura lui - între care şi Cybermaman ou le voyage extraordinaire au centre d'un ordinateur (Mama cibernetică sau nemaipomenita călătorie spre centrul computerului) - e destinată adolescenţilor. La fel ca tatăl lui, scrie uneori cărţi autobiografice, în care încearcă să înţeleagă.

SCRIERI PRINCIPALE: Bille en tête (Drept la ţintă, 1986), Le zèbre (Zărghitul, 1988), Fanfan (Fanfan, 1990), Le petit sauvage (Micul sălbatic, 1992), Cybermaman ou le voyage extraordinaire au centre d'un ordinateur (Mama cibernetică sau nemaipomenita călătorie spre centrul computerului, 1996), Autobiographie d'un amour (Autobiografia unei iubiri, 1999), Lire pour vivre (A citi pentru a trăi, 2000), Mademoiselle Liberté (Domnişoara Libertate, 2002), Le roman des Jardin (Romanul familiei Jardin, 2005), Chaque femme est un roman (Fiecare femeie este un roman, 2008).

FILME: Fanfan (1993), Oui (Da, 1996), Le Prof (Profu', 2000).

Despre Fred Multier
Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Iepurele și broasca-țestoasă
  • An apariție: 2021
  • Ediție: I
  • Pagini: 32
  • Format: 16x26 cm
  • ISBN: 978-973-50-7252-0
  • Colecție: Secretele fabulelor
  • Domeniu: 4+ ani, cărți ilustrate
  • Autor: Alexandre Jardin, Fred Multier

Noi apariții

Author Spotlight

Ioana Pârvulescu

pagina autorului

IOANA PÂRVULESCU s‑a născut în Brașov. Se înţelege foarte bine cu copiii și nu s‑a despărţit toată viaţa de cărţile lor. A observat astfel multe lucruri ciudate, printre care și următoarele: Cine citește de dimineaţă departe ajunge. Cartea‑prietenă la nevoie se cunoaşte. O carte bună se cunoaște de dimineaţă. Cartea e brăţară de aur. Cu o carte nu se face primăvară.

Evenimente

Humanitas Junior pe Social Media

contact