Închide Close

Humanitas Junior

Wilhelm Hauff, Basme

Din categoriile 6–9 ani, povești/mitologie

În colecția Humanitas Junior

Bestseller Gaudeamus 2018

 

Ilustrații de Livia Rusz / Traducere de Irina Vlad

 

Redescoperiţi una dintre cărţile care au încântat copilăria a generaţii de cititori şi bucuraţi-vă de minunatele ilustraţii ale Liviei Rusz, datorită cărora prind viaţă Muc cel mic, Califul Barză, piticul Nas-Lung şi încă multe alte personaje îndrăgite!

 

Povestitor în marea tradiţie europeană a Fraţilor Grimm, neîntrecutul Wilhelm Hauff a plăsmuit o lume încărcată de magie şi miraculos şi a populat-o cu pitici de tot hazul, prinţi cutezători, vrăjitoare urâcioase, păsări fermecate, negustori iscusiţi şi palate minunate. Dar nu s-a mulţumit cu atât: şi-a înmuiat pana în cerneala celor O mie şi una de nopţi şi a zugrăvit caravane strălucite, califi înţelepţi şi cadâne încântătoare. Iar tărâmul astfel născocit, pe care îl veţi găsi adăpostit între copertele acestei cărţi, întrece în fascinaţie toate tărâmurile născocite vreodată de un povestitor: e un loc unde graniţa dintre bine şi rău e mai anevoie de dibuit, luptele dintre cei buni şi cei răi nu se dau numai cu spada, iar eroii trebuie să se bizuie şi pe înţelepciune, nu doar pe vrăji, ca să iasă din încurcături.

Despre Wilhelm Hauff

WILHELM HAUFF (1802–1827) este unul dintre cei mai populari autori germani din toate timpurile. Culegerile lui de basme au fost traduse în toată lumea, s-au bucurat de nenumărate ediţii şi au încântat generaţii la rând. Pasiunea lui pentru cărţi şi mai ales pentru poveşti a început încă de la vârsta de şapte ani, când a descoperit în biblioteca bunicului matern volume de legende populare, romane cavalereşti, romane istorice şi multe altele. Hauff şi-a desăvârşit educaţia la Universitatea din Tübingen, unde a studiat filozofia şi teologia. După terminarea studiilor, a devenit profesorul particular al copiilor ministrului de război din Württemberg (pe atunci un teritoriu german independent, astăzi parte a landului federal german Baden-Württemberg) şi pentru ei a început să scrie basme, pe care le-a publicat apoi în Almanahul poveştilor din anul 1826. Multe dintre poveştile lui Hauff aveau o temă orientală (Muc cel mic, Povestea Califului Barză, Povestea vasului nălucă), altele erau situate în spaţiul german (Hanul din Spessart, Inimă rece). Încă de la prima publicare, acum aproape două sute de ani, basmele lui Wilhelm Hauff au avut şi continuă să aibă un enorm succes şi la cei mici, şi la cei mari.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Basme
  • An apariție: 2018
  • Ediție: I
  • Pagini: 400
  • Format: 19x25 cm
  • ISBN: 978-973-50-6224-8
  • Colecție: Humanitas Junior
  • Domeniu: 6–9 ani, povești/mitologie
  • Autor: Wilhelm Hauff
  • Ilustraţii: Livia Rusz
  • Traducere: Irina Vlad

Noi apariții

Author Spotlight

Cristian Presură

pagina autorului

În prezent este cercetător la compania Philips, Olanda. S-a specializat în domeniul senzorilor medicali. Împreună cu echipa sa, a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici.

Evenimente

Humanitas Junior pe Social Media

contact