Închide Close

Humanitas Junior

Gareth Hinds, Iliada

Roman grafic

Din categoriile 10–12 ani, Benzi desenate

În colecția Humanitas Junior

Traducere de Andrei Pogăciaș

 

Iliada a fost cea mai mare provocare din cariera mea, datorită enormei ei deschideri şi complexităţi. Însă am avut totodată şi extraordinare satisfacţii cercetând personalităţile, politica, istoria şi mitologia acestei epopei nemuritoare şi încercând s-o fac accesibilă cât mai multor cititori.“ — GARETH HINDS

 

ACUM MAI BINE DE TREI MII DE ANI, două armate uriaşe s-au înfruntat la Troia într-un război cumplit, vreme de zece ani. Iliada, legendara istorisire a lui Homer despre această încleştare din zorii istoriei, rămâne cea mai măreaţă poveste războinică a tuturor timpurilor şi una dintre cele mai de seamă cărţi ale omenirii.

În acest roman grafic extrem de bine documentat şi realizat cu desăvârşită măiestrie, binecunoscutul ilustrator Gareth Hinds reuşeşte să redea întreg dramatismul epopeii homerice. Ilustraţiile dinamice îi poartă pe cititori drept în vâltoarea luptei şi înfăţişează trăirile oamenilor şi zeilor ale căror strădanii ţin vie făclia războiului şi îi hotărăsc soarta.

 

„Creaţia lui Gareth Hinds are o anvergură şi o forţă copleşitoare.“ — GEORGE O’CONNOR, autorul seriei Zeii olimpieni

 

„Scenele cele mai impresionante sunt bătăliile, înfăţişate în cele mai mici detalii şi în uimitoare panorame.“ — PUBLISHERS WEEKLY

 

„O imensă reuşită… Un captivant blockbuster cinematografic desfăşurat în pagina ilustrată.“ — BULLETIN OF THE CENTER FOR CHILDREN’S BOOKS

 

„Una dintre cele mai vechi poveşti ale culturii europene reuşeşte încă să ne surprindă.“ — ENTERTAINMENT WEEKLY

 

„Capodopera unui remarcabil povestitor.“ — THE WALL STREET JOURNAL

Despre Gareth Hinds

GARETH HINDS este autorul şi ilustratorul unor romane grafice bazate în special pe marea literatură clasică. De-a lungul timpului, a făcut adaptări grafice după Macbeth, Beowulf, Romeo şi Julieta, Regele Lear, Neguţătorul din Veneţia sau povestirile lui Edgar Allan Poe, toate foarte apreciate de public şi de critică. Datorită fidelităţii lui faţă de textul literar, aparatului de note şi comentarii, care aduce informaţii suplimentare pentru tinerii cititori, ştiinţei de a decupa scenele importante şi de a înlănţui momentele semnificative ale operei, precum şi stilului clasic de ilustraţie, Gareth Hinds a devenit unul dintre marile nume ale romanului grafic de azi. În 2011 a primit Literary Lights for Children Award, acordat de Boston Public Library.

 

Fotografia autorului © Scott LaPierre

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Iliada
  • Subtitlu: Roman grafic
  • An apariție: 2021
  • Ediție: I
  • Pagini: 272
  • Format: 16,5x25.5 cm
  • ISBN: 978-973-50-6912-4
  • Colecție: Humanitas Junior
  • Domeniu: 10–12 ani, Benzi desenate
  • Autor: Gareth Hinds

Noi apariții

Author Spotlight

Ioana Pârvulescu

pagina autorului

IOANA PÂRVULESCU s‑a născut în Brașov. Se înţelege foarte bine cu copiii și nu s‑a despărţit toată viaţa de cărţile lor. A observat astfel multe lucruri ciudate, printre care și următoarele: Cine citește de dimineaţă departe ajunge. Cartea‑prietenă la nevoie se cunoaşte. O carte bună se cunoaște de dimineaţă. Cartea e brăţară de aur. Cu o carte nu se face primăvară.

Evenimente

Humanitas Junior pe Social Media

contact