Închide Close

Humanitas Junior

Francesc Miralles, Ţara Oglinzilor

Din categoriile 6+ ani, cărți ilustrate

În colecția Humanitas Junior

Ilustraţii de Eva Carot

Traducere de Camelia Dinică

 

O carte fermecătoare şi plină de învăţăminte, semnată de Francesc Miralles, autorul bestsellerelor Poveşti ca să te iubeşti mai mult, Poveşti pentru copii fericiţi, Poveşti pentru copii curajoşi şi Ikigai: Cum să-ţi găseşti drumul în viaţă.

 

Toni, un băieţel isteţ şi curios, este nerăbdător să ajungă în Ţara Oglinzilor, însă păzitoarea acestui tărâm magic îl opreşte la intrare şi-i pune o întrebare aparent simplă: „Cine eşti tu?“.

Cum băiatul e în impas, păzitoarea îl pofteşte să treacă pragul Ţării Oglinzilor ca să afle adevărul. Astfel, Toni înţelege că reflexia lui este diferită de la o oglindă la alta şi că el însuși poate fi, pe rând sau deodată, mai multe lucruri: un visător, atunci când se pierde în gânduri, un urs morocănos, atunci când face mofturi, un bufon caraghios, atunci când își face părinții să râdă, cel mai bun profesor, atunci când îşi ajută surioară să înţeleagă lumea, un erou, atunci când are curajul să înfrunte ceea ce-l sperie cel mai tare.

 

Îndrăzneşte şi tu să intri împreună cu Toni în Ţara Oglinzilor şi să descoperi cine eşti!

Despre Francesc Miralles

Scriitor, jurnalist și muzician, FRANCESC MIRALLES s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat inițial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, abandonate după patru luni, apoi de filologie engleză, la care a renunțat după terminarea anului trei pentru a călători și astfel a ajuns să trăiască pentru o vreme în Croația și Slovenia în timpul războiului iugoslav, experiență redată în Café Balcanic (2004). Revenit la Barcelona, a studiat germana la Universitatea Centrală. După absolvire, a făcut un masterat în editare. A coordonat colecții de dezvoltare personală, semnând și câteva lucrări sub pseudonim, experiență reflectată în primul său roman, Barcelona Blues (2005). După ce a obținut Premiul Gran Angular 2001 – cu romanul pentru tineret Un haiku per a l’Alícia, a hotărât să se dedice scrisului. Este cunoscut publicului din România datorită bestsellerurilor internaţionale scrise împreună cu Héctor García şi traduse la Humanitas: Ikigai: secrete japoneze pentru o viaţă lungă şi fericită, Metoda Ikigai: secrete japoneze pentru a-ţi descoperi adevărata pasiune şi a-ţi atinge ţelurile în viaţă şi Shinrin-Yoku: arta japoneză a băilor de pădure. Francesc Miralles este, de asemenea, autor de ficţiune. Amintim romanele Wabi-Sabi, Iubire cu i mic şi Cel mai frumos loc din lume este chiar aici (scris împreună cu Care Santos), publicate la Humanitas Fiction. Cărţile sale au fost traduse în peste 30 de limbi.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Ţara Oglinzilor
  • An apariție: 2024
  • Ediție: I
  • Pagini: 32
  • Format: 22x22 cm
  • ISBN: 978-973-50-8581-0
  • Colecție: Humanitas Junior
  • Domeniu: 6+ ani, cărți ilustrate
  • Autor: Francesc Miralles
  • Ilustraţii: Eva Carot
  • Traducere: Camelia Dinică

Noi apariții

Author Spotlight

Ioana Pârvulescu

pagina autorului

IOANA PÂRVULESCU s‑a născut în Brașov. Se înţelege foarte bine cu copiii și nu s‑a despărţit toată viaţa de cărţile lor. A observat astfel multe lucruri ciudate, printre care și următoarele: Cine citește de dimineaţă departe ajunge. Cartea‑prietenă la nevoie se cunoaşte. O carte bună se cunoaște de dimineaţă. Cartea e brăţară de aur. Cu o carte nu se face primăvară.

Evenimente

Humanitas Junior pe Social Media

contact