ION LUCA CARAGIALE (1852–1912) a încetat de mult să fie doar „cel mai maredramaturg român“ sau „Molière al românilor“, a devenit emblemă naţională. A fost gazetar, sufleur, revizor şcolar, copist, profesor, corector, registrator, director general al Teatrelor, comentator politic. A început şcoala la Ploieşti, în 1859, şi a terminat clasa a cincea liceală la Bucureşti, în 1868. În acelaşi an, fascinat de activitatea teatrală a unchiului său, Iorgu Caragiale, actor şi şef de trupă, începe să frecventeze Conservatorul de Artă Dramatică, dar abandonează studiile doi ani mai târziu. Se angajează pentru o vreme copist la tribunal, iar apoi sufleur la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde se mută cu familia. Îmbrăţişează gazetăria, trecând pe la mai multe publicaţii, dintre care amintim Ghimpele, unde scrie versuri şi proză, şi Convorbiri literare, unde îşi va publica primele piese de teatru. În ciuda unei activităţi literare prodigioase, întinse pe mai mulţi ani, care ar fi trebuit să-l consacre încă din timpul vieţii, lui Caragiale i se refuză sistematic recunoaşterea culturală, aşa încât, după un şir de decepţii care culminează cu un scandalos proces de plagiat, inventat de un scriitor obscur, în 1905 se stabileşte cu familia la Berlin. În 1912 refuză să participe la festivităţile organizate în ţară cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani. Moare la Berlin în acelaşi an, în noaptea de 8 spre 9 iunie. De atunci şi până astăzi, Caragiale a devenit un clasic mereu fascinant, mereu provocator, care se redescoperă şi se recalibrează cu fiecare generaţie de cititori.








