Humanitas Junior
Din categoriile 6–9 ani, povestiri
În colecția Humanitas Junior
Ilustrații de A. Laptev • Traducere de Nina Gafița
Primul volum al uneia dintre cele mai îndrăgite serii pentru copii vă invită într-o aventură de pomină alături de Habarnam, un personaj al cărui nume a devenit sinonim cu râsul în hohote.
n Oraşul Florilor, locuitorii săi prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupaţiile şi firile lor: Ştietot, Pilulă, Şurubel şi Piuliţă, Zahar Zaharescu, Limonadă, Glonţişor, Acuarelă, Guzlă, Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoaşă, Zăpăcilă, Posibil şi Probabil. Este clar că Habarnam nu ştie nimic! Degeaba încearcă să se facă muzicant, pictor, poet, şofer de curse... Dar transformarea lui începe să se petreacă odată cu plecarea într-o expediţie nemaipomenită în lumea prichindeilor, la capătul căreia Habarnam ştie chiar să şi citească!
Tu eşti mare acum. Ai învăţat să citeşti bine-bine de tot şi nu e nimic mai amuzant decât să te bucuri singur, când vrei tu, unde vrei tu, de o carte de aventuri! Fii însă cu ochii în patru şi nu lăsa nicio clipă cartea din mână! Când erau de vârsta ta, părinţii tăi se dădeau în vânt după Aventurile lui Habarnam.
CumpărăPreț 75.00 RON
CumpărăPreț 49.00 RON
CumpărăPreț 65.00 RON
CumpărăPreț 89.00 RON
CumpărăPreț 57.00 RON
CumpărăPreț 49.00 RON
CumpărăPreț 65.00 RON
CumpărăPreț 65.00 RON
19 iunie 2024, Humanitas Junior
2 iunie 2024, Humanitas Junior
30 martie 2024, Humanitas Junior