Închide Close

Humanitas Junior

Narine Abgarian, Bunicul de ciocolată II

Secretul vechiului cufăr

Din categoriile 8+ ani, Romane

În colecția Humanitas Junior

După o idee de Valentin Postnikov

Ilustrații de Irina Petelina

Traducere de Elena Drăgușin‑Richard

 

Mult așteptata continuare a cărții Bunicul de ciocolată

 

Conrad Paulsen, străbunul cu care a început neamul nostru, a fost un mag atotputernic, un adevărat vrăjitor.

 

Ce bucurie pe Martin și Matilda Sjursen! Vor petrece două săptămâni la bunicul Oscar! Și încă nesupravegheați de părinți! Odată ce pătrund în casa plină ochi de dulciuri a bunicului, pe copii îi așteaptă o aventură incredibilă: află secrete din istoria familiei lor, călătoresc în timp, întâlnesc vikingi adevărați și pornesc în căutarea cufărului misterios în care se ascunde un artefact magic ce poate îndeplini orice dorință, dar numai una. E foarte important ca aventurierii noștri să-l găsească, fiindcă a căzut în mâinile trădătoarelor surori Paulsen, care urăsc dulciurile și visează să le distrugă în întreaga lume.

Să sperăm că Martin, Matilda și bunicul de ciocolată o să le oprească la timp. La urma urmei, acolo unde își face apariția bunicul Oscar, există întotdea­una și un strop de magie!

Despre Narine Abgarian

NARINE ABGARIAN s-a născut în 1971 la Berd, în Armenia, într-o familie de intelectuali, bunicul patern fiind supraviețuitor al genocidului armean. A absolvit Universitatea Lingvistică de Stat V. Briusov din Erevan, din 1993 mutându-se la Moscova. S-a remarcat cu un blog pe care l-a ținut mai mulți ani. Romanele și volumele sale de povestiri au impus-o drept una dintre cele mai importante voci ale literaturii ruse actuale. A cunoscut succesul internațional odată cu traducerea în peste 20 de limbi a bestsellerelor Din cer au căzut trei mere, distins, în 2016, cu Premiul Iasnaia Poliana, și Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor, ambele traduse la Humanitas Fiction. În 2015 lui Narine Abgarian i s-a acordat Premiul Literar Aleksandr Grin pentru contribuția excepțională la dezvoltarea literaturii naționale, iar în 2020 The Guardian a inclus-o pe lista celor mai buni șase autori contemporani europeni. În 2022 s-a mutat din Rusia în Armenia natală, iar în prezent își împarte timpul între Armenia și Germania.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Bunicul de ciocolată II
  • Subtitlu: Secretul vechiului cufăr
  • An apariție: 2025
  • Ediție: I
  • Pagini: 112
  • Format: 16,5x23,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-8750-0
  • Colecție: Humanitas Junior
  • Domeniu: 8+ ani, Romane
  • Autor: Narine Abgarian
  • Ilustraţii: Irina Petelina
  • Traducere: Elena Drăgușin-Richard

Noi apariții

Author Spotlight

Cristian Presură

pagina autorului

În prezent este cercetător la compania Philips, Olanda. S-a specializat în domeniul senzorilor medicali. Împreună cu echipa sa, a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici.

Evenimente

Humanitas Junior pe Social Media

contact