Închide Close

Humanitas Junior

Mihai Mănescu, Comoara lui Harap-Alb

Roman de aventuri

Din categoriile 10+ ani, cărți ilustrate, Romane

În colecția Humanitas Junior

Ilustraţii de Bianca Bratu

 

După succesul cărţii și filmului Copacul dorinţelor: Amintiri din copilărie, Mihai Mănescu revine cu un nou roman, care urmează să fie adaptat pentru marele ecran în regia lui Igor Cobileanski.

 

Ce-ar fi dacă un erou de poveste ar fi trecut graniţa dintre ficţiune și realitate, și ar fi ajuns aici, printre noi? Dacă l-ar fi nins anii și, dintr-un tânăr viteaz, ar fi ajuns un bătrân însingurat, aflat în căutarea unei comori care poate schimba lumea?

Răspunsul la aceste întrebări îl vor afla Sebastian și prietenii lui, care găsesc o scrisoare misterioasă semnată H.A. și fac cunoștinţă cu expeditorul ei, un bătrân care le povestește despre fântâna celor o mie de smaralde și-i ia cu sine în căutarea ei.

Începe astfel o aventură ca-n filme, care îi poartă pe cei șase din centrul împodobit cu luminiţe al Capitalei până la marginea orașului, iar de-acolo mai departe, tot mai departe, până la graniţa lumii cunoscute, unde realitatea se întâlnește cu povestea.

Nu lipsesc urmăririle, secretele de familie, personajele (aproape) negative, care le taie calea eroilor noștri, piedicile, peste care tre­buie să treacă pentru a căpăta încredere în sine, personajele pozitive, care-i ajută când sunt la răscruce de drumuri, și râsul în hohote, care întărește legăturile dintre prieteni și face călătoria – sau vânătoarea de comori – și mai plăcută.

Despre Mihai Mănescu

MIHAI MĂNESCU este scenarist, scriitor și specialist în comunicare. A absolvit UNATC în 2007 și a obţinut doctoratul în cinematografie și media în 2011. Predă scenaristică la Universitarea Hyperion de peste 10 ani, cursurile sale fiind influenţate de principiile călătoriei eroului, create de renumitul profesor de mitologie Joseph Campbell (a cărui carte fundamentală, Eroul cu o mie de chipuri, a și tradus-o în 2013). A debutat în literatura pentru copii în 2022 cu romanul Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie (Humanitas Junior), născut din scenariul filmului omonim.În 2023 a publicat, tot la Humanitas Junior, cartea Povești despre speranță. Cu experiență de peste 10 ani în industria ONG, acolo unde a fost manager de comunicare pentru una dintre cele mai mari fundații medicale din România, Mihai a pus bazele Asociației Susțin.org în 2022, derulând mai multe proiecte de succes în zona de CSR, recompensate inclusiv cu premii Effie. În prezent, el activează în domeniul educației, fiind manager de comunicare al singurei platforme de testare standardizată din România, și a creat site-ul Minipovesti.ro, un HUB de literație cu povești gratuite și resurse pentru profesori.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Comoara lui Harap-Alb
  • Subtitlu: Roman de aventuri
  • An apariție: 2024
  • Ediție: I
  • Pagini: 240
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-8670-1
  • Colecție: Humanitas Junior
  • Domeniu: 10+ ani, cărți ilustrate, Romane
  • Autor: Mihai Mănescu
  • Ilustraţii: Bianca Bratu

Noi apariții

Author Spotlight

Ioana Pârvulescu

pagina autorului

IOANA PÂRVULESCU s‑a născut în Brașov. Se înţelege foarte bine cu copiii și nu s‑a despărţit toată viaţa de cărţile lor. A observat astfel multe lucruri ciudate, printre care și următoarele: Cine citește de dimineaţă departe ajunge. Cartea‑prietenă la nevoie se cunoaşte. O carte bună se cunoaște de dimineaţă. Cartea e brăţară de aur. Cu o carte nu se face primăvară.

Evenimente

Humanitas Junior pe Social Media

contact