Închide Close

Humanitas Junior

Adrian Oprescu, Ursul

Din categoriile 6–9 ani, povestiri

În colecția Humanitas Junior

O nouă carte cu tâlc şi plină de haz de la autorul îndrăgitei povestiri Tomi

Dragi copii, Cu siguranţă cunoaşteţi faimoasa istorie a ursului păcălit de vulpe. Ceea ce nu ştiţi însă este că povestea aceea e trunchiată şi că adevărul-adevărat se ascunde în paginile cărţii de faţă. V-am făcut curioşi? Ei bine, nu mai staţi pe gânduri şi daţi iute paginile! Veţi afla cum de şi-a pierdut ursul coada, acum multe-multe veacuri, de ce are urechile atât de mici, de ce îi place atât de mult mierea şi, mai cu seamă, cine i-a dat numele „Moş Martin“, care i-a rãmas neschimbat până în ziua de azi.

 

Despre Adrian Oprescu

ADRIAN OPRESCU s-a născut la 24 august 1929 în oraşul Caracal. Era student la Academia Comercială când, la vârsta de 20 de ani, a fost arestat şi condamnat la doi ani de Canal pentru „atitudine duşmănoasă la adresa regimului popular“. Din experienţa trăită acolo a luat naştere o remarcabilă carte, Vărul Alexandru şi alte poveşti adevărate (Humanitas, 2008), pe care autorul a oferit-o spre publicare editurii la vârsta de 77 de ani. Tomi este al doilea volum al lui Adrian Oprescu, scris deopotrivă pentru copii şi oameni mari. Adrian Oprescu trăieşte la Paris.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Ursul
  • An apariție: 2017
  • Ediție: I
  • Pagini: 48
  • Format: 14,5x20,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-5917-0
  • Colecție: Humanitas Junior
  • Domeniu: 6–9 ani, povestiri
  • Autor: Adrian Oprescu
  • Ilustraţii: Livia Coloji

Noi apariții

Author Spotlight

Ioana Pârvulescu

pagina autorului

IOANA PÂRVULESCU s‑a născut în Brașov. Se înţelege foarte bine cu copiii și nu s‑a despărţit toată viaţa de cărţile lor. A observat astfel multe lucruri ciudate, printre care și următoarele: Cine citește de dimineaţă departe ajunge. Cartea‑prietenă la nevoie se cunoaşte. O carte bună se cunoaște de dimineaţă. Cartea e brăţară de aur. Cu o carte nu se face primăvară.

Evenimente

Humanitas Junior pe Social Media

contact