Închide Close

Humanitas Junior

Ana Alfianu, Val și Cetatea Sufletelor

Din categoriile 6–9 ani, povestiri

În colecția Humanitas Junior

„Ce talent grozav are Ana Alfianu! Pe de o parte, spune o poveste iniţiatică, în genul celor ale lui Michael Ende sau Peter Beagle, cu băieţei și ţestoase vorbitoare, cu pești care se hrănesc cu lacrimi, cu prelegeri policolore despre puterea cuvintelor, cum foarte rar s-au scris în literatura noastră. Pe de altă parte, își ilustrează singură povestea cu imagini de o frumuseţe care îţi taie respiraţia, exact acele imagini ideale cu care ne visam în copilărie poveștile. Prin urmare, dragi cititoare & cititori, cartea pe care o aveţi în mână nu e doar o carte — e chiar copilăria voastră ilustrată. Deschideţi-o: o veţi iubi de îndată. Eu, cel puţin, așa am păţit.“ — RADU VANCU

 

Val are 10 ani și face parte din specia visătorilor. Îi place să se joace, să exploreze prin pădurea din apropierea casei și să citească povești. Cu siguranţă, nici nu i-a trecut prin cap s-ajungă el însuși personaj într-o poveste. Însă, într-o bună zi, cuprins de dorul bunicului său, plecat fără putinţă de întoarcere în Cetatea Sufletelor, Val se hotărăște să caute acest loc straniu, netrecut pe nici o hartă din lume. Împreună cu Malila, o broască-ţestoasă zburătoare, băiatul porneşte într-o călătorie fantastică, presărată cu primejdii, probe de curaj, nenumărate întrebări şi cu descoperiri pe care le faci doar atunci când te apropii de sfârşitul copilăriei. Drumul îi poartă pe cei doi din regatul mării, unde domneşte caracatiţa Elacaravolturna, care ştie să vindece suferinţele cu poveşti, într-un oraş ciudat, care-şi schimbă forma cu fiecare cuvânt rostit de locuitorii săi, în ţinutul balaurului poet O şi, în cele din urmă, în Palatul Lunii, unde stăpânesc visele, păstrătoarele tuturor tainelor omeneşti. Ajuns aici, Val e uimit să descopere că sfârşitul drumului nu-i capătul călătoriei şi că pentru el adevărata aventură de-abia începe.

Despre Ana Alfianu

ANA ALFIANU s-a născut în 1979 la Brașov și a urmat cursurile liceului de artă din localitate. A absolvit Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, cu o licență în arte plastice și decorative, specializarea conservare–restaurare, și a lucrat vreme de câțiva ani ca restaurator și grafician la Muzeul Județean din Târgu Mureș. Între 2006 și 2007 a urmat cursuri de teatru, film și artă în Statele Unite. A debutat la Humanitas Junior, în 2017, cu volumul Val și Cetatea Sufletelor, pe care l-a scris și ilustrat. În 2019, cartea a fost pusă în scenă la Centrul Național al Dansului de coregrafa Vava Ș”tefănescu. Ana Alfianu a ilustrat, între altele, Ina și Ariciul Pit: Aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului, vol. 1 și 2, de Radu Ț˜uculescu (Corint, 2017, 2018), 1001 de nopți: Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar, vol. 1 și 2 (Humanitas Junior, 2019, 2020), Băiatul care nu credea în Moș Crăciun de Liana Alexandru (Humanitas Junior, 2019), O călătorie prin univers: Astrofizica povestită de Cristian Presură (Humanitas Junior, 2019) și Tigrul nerecunoscător, povești asiatice alese și traduse de Ș”tefan Liiceanu (Humanitas Junior, 2020).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Val și Cetatea Sufletelor
  • An apariție: 2022
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 112
  • Format: 16,5x23,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-7354-1
  • Colecție: Humanitas Junior
  • Domeniu: 6–9 ani, povestiri
  • Autor: Ana Alfianu

Noi apariții

Author Spotlight

Cristian Presură

pagina autorului

În prezent este cercetător la compania Philips, Olanda. S-a specializat în domeniul senzorilor medicali. Împreună cu echipa sa, a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici.

Evenimente

Humanitas Junior pe Social Media

contact