Închide Close

Humanitas Junior

Matei Vişniec, Consulatul Lunii

sau Adelina și crocodilii de mlaștină

Din categoriile 10+ ani, Romane

În colecția Humanitas Junior

Ilustrații de Joèla Visniec

 

Roman minuscul în două părţi destinat copiilor de la 8 ani în sus şi adulţilor de la 108 ani în jos

 

Într-un orășel liniștit trăiește Adelina, o fată de 13 ani, care iubește literatura. Fiindcă toată lumea e de părere că-i lunatică, adică o visătoare cu capul în nori și gândurile-n lună, fata își petrece timpul cu Sleepy, motanul ei vorbitor.

Într-o bună zi, cei doi sunt martori la o întâmplare extraordinară: pe nesimțite, crocodilii dintr-o mlaștină din apropiere se insinuează în localitate și aduc cu ei mlaștina, la propriu și la figurat. Încet-încet, reptilele pun stăpânire pe oraș, iar oamenii, împărțiți în tabere pro și contra crocodili, se refugiază pe acoperișuri și încearcă să le facă față invadatorilor.

Cum vor scăpa locuitorii asediați de solzoșii verzi? Ei bine, cu ajutorul Adelinei și al poeziei, care are puteri magice, fiindcă vine de pe lună, după cum știu toate pisicile din oraș. Nu-i de mirare că, în cele din urmă, în localitate se deschide Consulatul Lunii, pentru ca iubitorii de literatură, așa ca Adelina, să călătorească în spațiu și să lase în urmă, măcar pentru o vreme, realitatea de pe pământ.

 

„De mai multă vreme mă preocupă aceste întrebări: cum le-ar putea fi explicate copiilor catastrofe geopolitice? Sau instaurarea lentă a unei dictaturi? Sau acumularea lașităților într-o lume care nu mai vrea să-și apere libertatea? Nu știu în ce măsura am reușit, dar am încercat să scriu această poveste pentru copii peste 8 ani și… sub 108.“ — MATEI VIȘNIEC

Despre Matei Vişniec

MATEI VIȘNIEC s-a născut în 1956 la Rădăuţi, judeţul Suceava. A scris poezie încă din copilărie, a debutat în revista Luceafărul în 1972 şi apoi în volum în 1980, la Editura Albatros, cu culegerea de poeme La noapte va ninge. A studiat filozofia la Bucureşti, a devenit membru fondator al Cenaclului de luni, s-a remarcat ca dramaturg chiar şi când piesele îi erau interzise. A crezut în rezistenţa culturală, în forţa cuvântului, în capacitatea literaturii de a surprinde mai bine decât orice altă disciplină contradicţiile ființei umane şi ale lumii în care trăim. În 1987 a plecat în Franţa, unde iniţial a fost exilat politic. De atunci, numele său s-a aflat pe afişe în peste 40 de ţări. Din 1990 lucrează ca jurnalist la Paris, la Radio France Internationale. A publicat mai multe volume de poezie, un număr impresionant de piese de teatru în română și în franceză, romane, nuvele. De-a lungul carierei, a fost recompensat cu numeroase premii, atât în România, cât și în Franța, printre care Premiul pentru poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Premiul Academiei Române, Premiul UNITER, Premiul presei la Festivalul internaţional de teatru de la Avignon, Premiul european al Societăţii Autorilor şi Compozitorilor Dramatici (SACD), Premiul de literatură europeană Jean Monnet. La Humanitas a publicat: Maşinăria Cehov & Despre fragilitatea pescăruşilor împăiaţi (2008), Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză (2011), Procesul comunismului prin teatru (2012), Trilogia balcanică (2016), Caragiale e de vină (2019), Trei povești de dragoste (2023). | visniec.com

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Consulatul Lunii
  • Subtitlu: sau Adelina și crocodilii de mlaștină
  • An apariție: 2025
  • Ediție: I
  • Pagini: 120
  • Format: 16,5x23,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-8789-0
  • Colecție: Humanitas Junior
  • Domeniu: 10+ ani, Romane
  • Autor: Matei Vişniec
  • Ilustraţii: Joèla Visniec

Noi apariții

Author Spotlight

Cristian Presură

pagina autorului

În prezent este cercetător la compania Philips, Olanda. S-a specializat în domeniul senzorilor medicali. Împreună cu echipa sa, a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici.

Evenimente

Humanitas Junior pe Social Media

contact